Primim frecvent întrebarea de la potențiali clienți de ce nu avem incluse în oferta noastră invertoarele și soluțiile de stocare de la Deye?
Vom încerca să răspundem pe scurt, mai jos care sunt elementele ce ne-au determinat să luăm această decizie.
Experiență și capacitate limitată
Deye este o companie relativ nouă în domeniul fotovoltaic, soluțiile DEYE fiind utilizate de puțin timp în comparație cu producătorii consacrați și implicit existând foarte puține informații despre cum se comportă în timp. Cu un număr mic de angajați și o capacitate de producție limitată, compania este departe de giganții industriei, iar noi față de clienții noștri ne-am asumat că vom livra tot timpul produse sustenabile, cu reputație în piață și nu vom testa niciodată pe aceștia soluții, doar cu scopul de a ne maximiza profitul.
Deye afirmă într-un articol pe site-ul popriu, în aprilie 2024 că principalele piețe pe care comercializează invertoarele sunt: SUA, Brazilia, Africa de Sud și India[1]. Prezența și vânzările în Europa sunt foarte limitate.
Probleme de credibilitate
Unul dintre cele mai mari obstacole pentru Deye este lipsa de credibilitate. Compania a fost implicată în scandaluri de falsificare în Germania și Austria, unde s-a descoperit că invertoarele lor nu respectau standardele de siguranță.
În 2020, o parte din invertoarele Deye au primit certificare de conformitate cu standardul de siguranță VDE-AR-N 4105 (standard obligatoriu în Germania). Testarea si certificarea a fost realizată de Interteck. În 2023 s-a descoperit că Deye nu respecta standardul de siguranță și că își înșelase cumparătorii. S-au revizuit invertoarele montate și s-a constatat ca majoritatea erau diferite față de invertoarele trimise spre certificare la Interteck.
Practic Deye a trimis la certificare un invertor bun, dar pe piață a pus invertoare care erau diferite față de cele certificate.
Deye a emis un comunicat în care recunoaștea acestă situație[2] și oferea ca și solutie conciliantă instalarea unor dispozitive externe de protecție. În urma analizei realizată de Federal Network Agency (BNetzA) din Germania, acesta soluție nu a fost acceptată.
Invertoarele Deye implicate în scandal nu au fost reconectate la rețea. Soluția pentru clienții păgubiți ramânând doar să se îndrepte în instanță împotriva importatorilor ce au pus pe piață invertoarele.
Acest comportament ridică semne de întrebare cu privire la integritatea și fiabilitatea produselor lor.
În plus, Deye afirmă că este lider mondial în furnizarea invertoarelor fotovoltaice (world’s leading supplier of PV inverter- conform poza stand)[3]. Acest lucru este infirmat de studiile companiilor de cercetare de piață ce indică primii 10 producători la nivel mondial, dintre care Deye nu face parte[4], atât în 2022 cât și în 2023.
Calitatea tehnică fluctuantă
Calitatea invertoarelor Deye este, de asemenea, o problemă care a intervenit frecvent în discuțiile din cadrul industriei. Există numeroase recenzii online în care clienții se plâng de diverse probleme, de la hardware la software. Problemele de software par să fie cele mai frecvente, cu blocaje frecvente și parametri afișați incorect (puteți găsi câteva astfel de articole în link-urile din nota de subsol[5]).
Invertoarele Deye au curenți mari de încărcare/descărcare. În manualul invertorului se specifică faptul ca trebuie montat un sistem de acumulare de minim două ori mai mare decat puterea invertorului. De exemplu la in invertor monofazat de 8KW, este necesar un sistem de acumulare de minim 16kWh dacă se foloseste o tehnologie cu Litiu. Comparativ, în cazul acumulatorulor cu gel, se recomanda o capacitate de minim cinci ori mai mare.
Curenții de încărcare și descărcare se pot modifica și limita din meniul invertorului.
In practică s-a observat că, din păcate, valorile setate se resetează atunci când invertorul se blochează și i se face reinitializare sau când se deconectează bateria. Sunt foarte multe postări pe internet despre faptul ca software-ul invertorului se blochează, necesitând reinițializarea (puteți găsi câteva astfel de articole în link-urile din nota de subsol[6]).
Curenții mai mari de descărcare sau încărcare decât cei maximi suportați de baterie determină ca bateria să intre în Thermal Runaway și să ia foc! Într-un limbaj mai puțin tehnic, prin Thermal Runaway, se înțelege intrarea bateriei într-o stare de auto-încălzire necontrolată și aprinderea celulelor adiacente din baterie, provocând incendiu sau explozie.
Platforma monitorizare externalizată și riscuri de securitate cibernetică
Deye nu a avut până în 2024 capabilități proprii de monitorizare și stocare de date pentru invertoarele sale. SOLARMAN este un Data Center ce oferă servicii de monitorizare pentru Deye.
Firma SOLARMAN este o firma chineză ce oferă contra cost achiziție de date si interfață software online către diverși producători mai mici de invertoare precum Sofar, INVT, etc. În 15 Ianuarie 2024, Deye a anunțat că urmează să iși construiască un Data Center unde intenționează să migreze monitorizarea pentru clienții sai.
În momentul de față clienții folosesc în continuare platforma de monitorizare SOLARMAN deoarece platforma Deye Cloud întâmpină dificultăți.
Divizia de securitate cibernetică din cadrul BitDefender Romania a analizat cele două platforme de monitorizare și management PV chineze Solarman și Deye și a identificat o serie de deficiențe de securitate[7]. Aceste deficiențe dacă sunt exploatate de catre hackeri pot duce la distrugerea invertorului, electrocasnicelor și chiar a rețelei electrice.
Vulnerabilitatile au fost identificate in data de 22 Mai 2024 și BitDefender a transmis acest raport către Solarman si Deye.
Solarman si Deye au recunoscut in data de 24 Mai 2024 că au o problema și au reusit sa o rectifice dupa 54 zile, adică in data de 17 Iulie 2024 conform raportului public al BitDefender.
Firma Deye nu a lansat nicio informare către clienții săi despre aceasta breșă de securitate.
Probleme privind garanția
Conform site-ului oficial Deye, în acest moment nu există o reprezentață oficială Deye pentru România. Prin urmare, în conformitate cu condițiile privind garanția oferită de Deye, în cazul unei probleme clientul final ar trebui să îi contacteze direct la un număr din China, iar Deye să trimită piese de schimb pentru respectivul invertor[8].
În România, nu există suport tehnic oferit de Deye, ci doar un personal tehnic restrâns ca număr din partea importatorilor. Conform legislației din România, garanția trebuie oferită de importatori. În momentul de față, cei mai mulți importatori Deye din România sunt firme noi, cu cifre de afaceri mici și cu puțini angajați. Astfel, există riscul de a nu putea asigura garanția pentru perioada de 5-10 ani din certificatul de garanție.
Concluzie
Deși Deye poate părea o opțiune atractivă datorită prețurilor competitive, problemele de credibilitate, calitate și suport tehnic ridică cel puțin pentru noi, semne de întrebare serioase.
Astfel, pentru noi, având în vedere numărul foarte mare de sisteme fotovoltaice rezidențiale instalate in România, este esențial să alegem echipamente de la producători consacrați, de calitate neîndoielnică, care oferă garanții solide și suport tehnic de încredere, iar clienții să se poată bucura de sisteme performante și sigure.
[1] https://www.deyeinverter.com/news/industry-news/deye-inverter-creates-a-green-future-with-india.html
https://www.quora.com/Why-is-my-Deye-Hybrid-Inverter-showing-the-error-code-F56-and-how-can-I-fix-it